Sânge otrăvit – Hanna. 26.

-Tu ai înebunit? De ce ai rapit-o? – Trebuia doar să o faci să creadă menirea ei este cu totul alta.
-Dar asta am şi făcut, i-am zis ce m-ai rugat tu, nu va afla niciodată cine este cu adevărat.
-Dar de ce ai legat-o?
-Tu mă crezi prost? Ea este o Hanna, tânjeşte după sângele meu, cu prima ocazie m-ar fi omorât.
-Şi vrei să o omori?
-Da!
-Nu poţi, este nemuritoare. Se spune că dacă îi zmuljgi o mână îi creşte la loc…
-Nu te cred. Spunea el cu un rânjet fals ce i se destingea în glas.
-Cine ştie este prima Hanna care s-a transformat aşa că nu se ştie. Eu unul cred că te va omorî imediat ce se trezeşte.
-De ce vrei să o minţi? De ce vrei să-i ascunzi adevărul? În sfârşit auzeam şi eu o întrebare inteligentă, chiar aş fi vrut să aflu răspunsul dar se pare că va trebui să-l obțin singură.
-Pentru că aşa vreau eu.
-Răspunde-mi sau eşti mort -Bine, bine, Hanna nu trebuie să afle că ea este ultima clonă, nu trebuie să ştie că destinul ei a fost să se transforme, trebuie să creadă în continuare că totul a fost un accident.
-Dar de ce?
Vezi tu eu înainte de a se transforma i-am dat Hannei nişte hârti în care era scrisă legenda ei, doar că foile erau incomplete, am păstrat ultimele două foi.
-Ce era scris în ele?
-Scria ceva de genul că atunci când o Hanna se naşte o parte din vampiri mor, iar atunci când e se transformă toţi vampiri vor muri.
-Adică ea îi va omorî pe toţi?
-Da, pe toţi mai puţin unul singur, mai exact pe cel care a transformat-o, acel Robert va trăi.
-Eu totuşi nu inţeleg ce interes ai tu? – Ce îţi pasă ţie dacă toţi vampirii vor muri?
-Ei bine şi eu sunt un vampir, unul tânăr ce-i drept aşa că vreau să trăiesc cât mai mult.
Aflasem destul, acum trebuia să găsesc o modalitate de a scăpa, dar mintea mea era ocupată cu altceva, pur şi simplu nu înţelegeam de ce nu simţisem că Domnul Popescu este vampir, de ce nu-i simţeam sângele… Deodată am simţit un aer rece pe obrazul drept, m-am speriat şi am deschis ochii, era Domnul Popescu ce mă privea mai ciudat şi m-ai speriat ca niciodată, pobabil gândul că eu aş fi putut auzi acea discuţie îl făcea să-şi piardă minţiile.
-În sfârşit te-ai trezit.
-Marius să ştii că…s-a trezit, eu am plecat!
Nici nu a apucat să-şi termine propoziţia şi eu eram deja lângă el, l-am privit în ochi iar apoi i-am şoptit încet la urechea stângă „cu prima ocazie” apoi cu o forţă uimitoare l-am înşfăcat şi am început să mă hrănesc cu sângele lui. Domnul Popescu paralizase de frică gândindu-se că el va fi următorul în meniul meu, dar din păcate aveam alte planuri cu dânsul.
-Stai jos! I-am poruncit eu privindu-l în ochi, iar el s-a aşezat aprobând din cap. Spune-mi, ce a fost în capul tău când ai făcut toate astea?
-Nimic!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s